Festivalul Zilele Veveriţelor Buziaș 2024: dată, unde se ține,. program cine cântă

Dacă tradiția se menține, în 2024 Festivalul Veverițelor de Buziaș se va ține în data de 1 -2 iunie. 

De exemplu în 2024, Festivalul Zilele Veveriţelor Buziaș s-a desfățurat în perioada 10 -11 iunie, dar în 2022 28 - 20 mai.

Începutul lunii iunie, înseamnă pentru Buziaș o mare sărbătoare. Vor fi cele mai gustoase sarmale din Banat, cele mai bune vinuri de la Silgaiu şi nu numai, vor fi artişti mari, muzică şi dansuri. 

Festivalul Veverițelor 2024 va fi organizat de Asociaţia Culturală Izvoraşul Buziaş, în colaborare cu Primăria Buziaş şi Consiliul Judeţean Timiş.

Și la ediția din 2024 a Festivalului Veverițelor, participanții la eveniment vor avea parte de spectacole de muzică ușoară și populară, cu îndrăgiți artiști, precum și de multe surprize. 

festivalul veveritelor buzias 2024 data program cine canta

Ca de fiecare dată un moment mult așteptat este concursul gastronomic „Cele mai bune sarmale din Banat”.

Cu siguranță și anul acesta pe urca pe scena din Piața Libertății, de lângă Parcul Central, acolo unde se șine Festivalul Veverițelor Buziaș, vor urca artiști consacrați din toate genurile muzicale.

În 2023, la Festivalul Veverițelor Miroslav Ilić, Considerat de mulţi drept cel mai bun cântăreţ la ora actuală din Serbia a fost punctul de atracţie al zilei de sâmbătă.

Sperăm că și în 2024, organizatorii Festivalului Zilele Veverițelor vor face un program la fel de captivant ca și la edițiile anterioare!

În momentul în care vom avea lista finala cu numele celor care vor cânta la Buziaș de zilele veverițelor o vom publica!

Next Post Previous Post
No Comment
Add Comment
comment url