PUTEREA SPERANTEI rezumat serial medical de epoca la TVR 2 cu Hannah James si Josh Radnor

Rezeumatul serialului PUTEREA SPERANTEI („Mercy Street”), un serial de epoca ale carui 12 episoade vor fi vazute in premiera la TVR 2.

Inate de a vedea rezumatul pe scurt, va spunem ca pentru frumoasa actriţă Hannah James rolul din serialul de epoca „Puterea speranţei” a fost primul din cariera ei.

Unul rol promiţător, deoarece producătorii au distribuit-o ulterior în sezonul al treilea al serialului de succes „Outlander”.

Conform biografiei, actrita Hannah James a crescut la o fermă din Madison County, Virginia, a studiat baletul timp de 16 ani, iar ulterior a fost atrasă de actorie, făcând studii şi în acest sens.

puterea sperantei rezumatul episoadelor serialului de epoca


Bazat pe întâmplări reale, serialul de epoca PUTEREA SPERANTEi redă foarte bine, cu ajutorul decorurilor şi a jocului actoricesc, culoarea locală din timpul Războiului Civil American.

Acţiunea serialului Puterea Sperantei are loc în anul 1862, în timpul Războiului Civil American.

In prim-planul actiunii se află două infirmiere aflate în tabere opuse ale conflictului: Mary Phinney (Mary Elizabeth Winstead), o văduvă aboliţionistă din Noua Anglie, şi Emma Green (Hannah James), fiica unei familii bogate care sprijină Confederaţia Sudică.

Aceste doua personaje se întâlnesc pe holurile spitalului Mansion House din orăşelul Alexandria, statul Virginia, iar alături de chirurgul Jed Foster (Josh Radnor), îngrijesc răniţii de pe frontul de luptă.

Destinele infirmierelor şi ale doctorului sunt afectate de întâlnirea cu soldaţii, civilii sau sclavii fugari care populează oraşul.

Serialul realizat de Lisa Quijano Wolfinger şi David Zabel ilustrează impactul conflictului atât pe linia frontului, cât şi în existenţa de zi cu zi a americanilor obişnuiţi.

O sursă de inspiraţie pentru cele 12 episoade ale serialului PUTEREA SPERANTEI (difuzată între ianuarie 2016 – martie 2017 de postul american PBS) au fost scrisorile şi autobiografiile doctorilor şi ale voluntarilor din spitalele acelor vremuri.

Josh Radnor, actorul care îi dă viaţă inovatorului doctor Jed Foster, este cunoscut din serialele de succes precum: „Lege și ordine”, „Spitalul de Urgenţă”, „Sub Pământ S.R.L.”, „Cum am cunoscut-o pe mama voastră” şi „Anatomia lui Grey”.

In 2020, Josh Radnor a jucat în comedia „Social Animals” şi în serialul dramatic „Rise”. Josh mai este pasionat de regie şi muzică în afară de actorie.