REZUMAT STAGIARA nou serial la DIVA din 5 august cu Michèle Bernier

STAGIARA rezumat serial frantuzesc in premiera toate episoadele la DIVA TV.

După ce a fost încarcerată pe nedrept, Constance Mayer (interpretată de actrita Michèle Bernier) se hotărăște să își schimbe cariera.

După vârsta de 50 de ani, fosta fermieră, Constance Mayer, obține diploma în drept și se mută in Marseille pentru un stagiu obligatoriu de practică sub îndrumarea severului dar profesionalistului judecător Frédéric Filiponi (interpretat de actorul de origine marocana Arié Elmaleh).

Stagiara (La Stagiaire titlul original) este un nou serial franțuzesc, care începe în premieră la DIVA, din 5 august.

Primele patru sezoane ale serialului STAGIARA sunt programate a fi difuzate in premiera în intervalul luni-vineri, de la ora 18:00.

Aceast serial franțuzesc de succes international a fost conceput inițial ca film, dar datorită succesului, a fost transformat într-un serial cu aceleași personaje.

Întreg serialul STAGIARA este condus de curioasa și empatica stagiară, care îi uimește pe toți cu personalitatea și spiritul ei.

Pe parcursul  celor 4 sezoane ale serialului STAGIARA, publicul telespectator descoperă diferite fațete ale personajului Constance Mayer.

Scopul ei este să respecte omul și justiția, să gândească înainte să acționeze și să descopere întotdeauna adevărul, să lupte împotriva probelor când instinctul o îndeamă, să înfrunte prejudecăți și să țină piept superiorilor și opiniei publice.

Fiecare episod din STAGIARA tratează cu talent un caz diferit, o tragedie, care vine la pachet cu mustrări de conștiință și o încălcare a legii.
MAI POTI CITI