RUGACIUNE puternica catre Sf Parascheva facatoare de minuni

Iata o rugaciune catre Sfanta Parascheva (14 octombrie), rugaciune puternica facatoare de minuni cu efect imediat pentru sanatate, familie si iertarea pacatelor.

Potrivit Bisericii Ortodoxe Române, cuvioasa Parascheva a săvârşit numeroase vindecări miraculoase şi alte minuni în timpul vieţii sale, de aceea rugaciunile adresate ei sunt atat de puternice daca sunt rostite cu credinta si smerenie.

RUGACIUNE PUTERNICA SF. PARASCHEVA CU EFECT IMEDIAT

Doamne Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai zis și s-a făcut toată făptura, nu întoarce fața Ta de la noi păcătoșii ca să nu vină asupră-ne mânia cea groaznică și înfricoșătoare a durerilor, care este rodul păcatelor noastre, ce în toată ziua, nenumărate, cu nesocotință le săvârșim.

Noi suntem păcătoși, netrebnici și plini de răutate; iar Tu ești izvorul vieții și al milostivirii.
sfanta-parascheva rugaciune puternica cu efect imediat

Nu ne lăsa, Doamne! Nu trece rugăciunea noastră a păcătoșilor, nici ne răsplăti nouă după nelegiuirile noastre, ci pentru că nu suntem vrednici a câștiga milostivirea prin sârguința cea de toate zilele, dăruiește-ne-o Tu ca un îndurat mult-Milostiv.

Doamne, pentru rugăciunile Cuvioasei Maicii noastre Parascheva, dăruiește-ne nouă sănătate și viață ferită de toată răutatea și ne întărește cu Duhul Tău cel stăpânitor, ca din adâncul inimilor, cu bucurie să slavim preasfânt numele Tău în veci. Amin.

Sfânta Cuvioasă Parascheva, care este cunoscută și sub numele de Paraschiva, este sărbătorită de credincioși pe 14 octombrie, fapt pentru care este indicat să rostiți această rugăciune, despre care se spune că atrage norocul.

Sfânta Parascheva este cunoscută în popor ca Sfanta vineri, personaj des întâlnit în basmele românilor.



Comentarii