Sinaia Forever-100% Romania in Anul Centenarului 2018. Editia a 24-a a popularului Festival.

Primăria Orașului organizează in perioada 14 - 16 septembrie 2018 cea de-a 24-a ediție a Festivalului Sinaia Forever, un eveniment ce are ca temă 100% România. 

"... Vă invit să le descoperiți, să vă faceți poze cu ceea ce vă reprezintă și să le postați cu #sinaiaforever2018 și #aicisiacumprimariasinaia. 

Cu prilejul festivalului lansăm și noua campanie de comunicare a Primăriei Sinaia-AICI și ACUM-pentru Sinaia-România. 

O campanie prin care susținem folosirea mijloacelor de comunicare și lucru online”, Vlad Oprea, Primarul orașului Sinaia

Ca în fiecare an, strada va fi animată de prietenii de la Teatrul Masca, statuile gigant vor prinde viață iar trupa Crispus va “jongla” cu focul.
sinaia forever 2019 programul evenimentelor

Dansatori, trupe și artiști precum Barbarossa, Bucium, Sapphire Band, Next Ex, Playthoven vor fi printre noi și ne vor prinde în jocul lor. 

Deasemenea meșteșugarii vă vor aștepta la târgul organizat pe durata festivalului. Un loc deosebit este cel al Producătorilor Locali, susținuți de Primăria Sinaia, pe care îi veți întâlni la standurile special amenajate. 

Copiii au locul lor, iar trupa de Teatru Ancuța va pune în scenă piese interactive, concursuri, pop-quizuri istorice și le va pregăti surprize tuturor participanților. Terasele deschise timp de 3 zile vă invită să petreceți 100% românește.

Pe scena amenajata in centrul parcului Dimitrie Ghica vor concerta: Carla’s Dreams, The Motans, Bere Gratis & Gheorghe Zamfir, Lidia Buble. 

De asemenea îi veți asculta pe Lucia, The Monojacks, Cuibul, Melting Dice, Robin and the Backstabbers. În noapte, focurile de artificii vor pune punct distracției de peste zi.

Peste tot vom întâlni repere despre tot ce ne înconjoară. Natura este elementul care ne unește pe toți iar porțile simbolice pe sub care vom trece ne vor aminti de flora și fauna din zona noastră. 

De asemenea omul și activitățile lui sunt în prim plan, pentru că Sinaia reprezinta 100% România pentru toți. 

Poarta care ne va aminti de tot ce semnifică orașul nostru, aduce în prim plan activitățile pe care le desfășurăm aici 365 de zile pe an: drumeții cu sau fără bicicletă, sporturi de iarnă, dar și evenimente din cele mai diferite, în care omul este personajul principal.
MAI POTI CITI