Biografia lui Daniel Onoriu de la Campion de raliuri la iubit gelos si Periculos.
Conform wiki-ului oficial DANIEL ONORIU, care a implinit sambata 39 de ani, este nepotul cantaretei Gabi Lunca si al acordeonistului Ion Onoriu.
Fostul pilot de raliuri Daniel Onoriu a fost retinut, in data de 8 aprilie 2017 în cazul incendierii masinii fostei sale iubite, Simona Chitac.
Pilotul de raliuri Onoriu ar fi mers la adresa unde fosta lui prietena organiza un eveniment si i-ar fi stropit acesteia autoturismul cu benzina, plecând apoi fara a-l incendia.
Ulterior, el ar fi revenit si ar fi dat foc masinii iubitei.
Dupa audieri la Sectia 2 de Politie din Capitala, politistii l-au dus pe Daniel Onoriu la Parchetul Judecatoriei Sectorului 1, unde procurorii vor decide daca propun instantei arestarea preventiva a acestuia.
Biografia lui Daniel Onoriu este parca una desprinsa dintr-o telenovela de serie B.
De exemplu Daniel Onoriu, a fost obligat de familie sa se însoare la varsta de 16 ani apoi a divortat de sotia sa gasindu-si fericirea langa Simona Chitac, dupa care s-a intors iar la fost sa nevasta Mihaela.
La momentul acestei intamplari s-a spus ca la mijloc a fost vorba de bani. Simona Chitac a declarat atunci pentru presa ca au existat niste negocieri între familia lui Daniel si fostii socrii si ca este adevarat ca fostii socri i-au oferit bani lui Onoriu pentru a se întoarce la Mihaela.
Intr-un final, Onoriu a divortat de Mihaela si si-a continuat relatia cu Simona Chitac, de care insa s-a despartit in urma cu cateva luni.
Scurt CV Daniel Onoriu
Daniel Onoriu (nascut pe 8 aprilie 1978 la Bucuresti) este un pilot roman de raliuri, cunoscut în lumea sportului auto sub porecla de "Ono".
Daniel Onoriu este nepotul celebrei Gabi Lunca si a marelui acordeonist Ion Onoriu. A fost pasionat de masini înca de la o vârsta frageda.Este. De la 12 ani a fost "infestat"cu microbul vitezei.
Onoriu a castigat pe rând diferite concursuri de karting, dar si de motociclism. Dupa un accident de motocicleta devastator, petrecut în aprilie 2006, accident în urma caruia a stat 9 zile in coma,a fost nevoit sa renunte la motociclism.
Onoriu a debutat în anul 2006 la Raliul Hunedoarei. In scurt timp s-a facuty remarcat datorita talentului nativ si al ambiyiei enorme.
Daniel Onoriu are un palmares sportiv bogat:

- 2013 Incheie anul pe pozitia a 8 la Open si pe 7 la Grupa H, castigând etapa de la Rasnov.
- 2012 Dupa un an de pauza, revine in forta si cucereste a doua treapta a podiumului in cadrul grupei H. La sfarsitul campionatului obtine locul 6 la general.
- 2011 Anul acesta, nu este prezent in CNVC.
- 2010 Locul 3 la grupa H si locul 4 la general.
- 2009 Campion absolut CNVC cu patru victorii; o constanta remarcabila: nici un abandon si a terminat toate etapele pe podium
- 2008 CNVC - Mitsubishi Lancer Evo V - Locul trei la OPEN cu trei victorii
- 2007 CVCR: Vicecampion National, grupa H4 victorii in clasamentul general, de 2 ori locul II si cate un loc III, IV si V; CRR: Desi a fost primul an de participare, Daniel a obtinut clasarea pe locul 9 in clasamentul general si locul 9 in clasamentul grupei N